Nu am sa descriu aici ceea ce este prezentat in detaliu in orice carte de anatomia si fiziologia omului ci am sa incerc sa raspund nenumaratelor intrebari si probleme cu care ma confrunt zilnic atat de la pacienti cat si de la diversi cititori ai siteurilor mele si forumurilor pe care activez.

Cand poate lua nastere o sarcina?

Un barbat poate lasa insarcinata o femeie imediat dupa ce produce sperma, lucru semnalat de primele ejaculari, indiferent daca acestea sunt polutii nocturne (ejacularile din timpul somnului) sau ejaculari intentionate.

O femeie poate ramane insarcinata imediat dupa aparitia primei menstruatii, care este in sine un semn al faptului ca aceasta poate procrea.

Conditiile in care ia nastere o sarcina

O sarcina poate lua nastere atunci cand spermatozoizii intra in contact cu ovulele femeii. Pentru ca aceasta sa se intample este necesar ca sperma sa ajunga in interiorul vaginului (aceasta insemnand si intrarea in vagin) indiferent in ce fel: prin ejaculare, contact sexual, pe mana sau alte obiecte etc. Cu cat sperma ajunge mai aproape de fundul vaginului/intrarea in uter, cu atat riscul de sarcina creste.

Iata cele mai intalnite situatii care pot duce la aparitia unei sarcini nedorite:

a) atunci cand barbatul se excita, chiar inaintea aparitiei erectiei, in varful penisului apare un lichid transparent, care are rolul de lubrifiere (prins intre degete acest lichid pare uleios), de „ungere” a intrarii in vagin pentru a permite/usura introducerea penisului in vagin. Acest lichid contine spermatozoizi, ceea ce inseamna ca ajungerea lui in interiorul vaginului poate produce o sarcina. Introducerea penisului in vagin, implicit a acestui lichid, fara utilizarea prezervativului poate produce o sarcina. Jocurile erotice in care se foloseste mana, masturbarea reciproca, alte manevre care pot duce acest lichid in interiorul vaginului au risc de sarcina. Actul sexual fara prezervativ va introduce in vagin acest lichid si exista risc de sarcina.
b) dupa ejacularea spermei, ajungerea acesteia, indiferent de manevre, la intrarea/in interiorul vaginului poate duce la sarcina. Este important sa se inteleaga de ce exista un risc de sarcina chiar daca sperma se afla la intrarea in vagin: in timpul actului sexual interiorul vaginului se lubrifiaza puternic, ceea ce inseamna ca sperma poate aluneca inauntru. Mai mult decat atat, in timpul actului sexual exista miscari ale musculaturii vaginale care pot „transporta” orice lichid spre inauntru, fapt ce culmineaza cu miscarile orgasmice, care sunt de o natura speciala, de la exterior catre interior, ca si cum vaginul absoarbe sperma catre interior, spre colul uterin (intrarea in uter).
c) dupa ejaculare penisul pierde repede din dimensiune, se reduce substantial si rapid, in doar cateva secunde. Lasarea penisului in vagin, chiar cu prezervativ, poate duce la scurgerea spermei in vagin, prin spatiul creat intre prezervativ si penis, datorita micsorarii penisului, cu risc de a se produce o sarcina.
d) contraceptia prin metoda ejacularii in afara (cu retragerea/scoaterea penisului din vagin inaintea ejacularii), fara utilizarea prezervativului, este insotita de risc crescut de sarcina din urmatoarele motive:

– nu intotdeauna barbatul simte foarte exact momentul ejacularii si primele picaturi de sperma pot fi expulzate in vagin

– lichidul ce iese din penis inaintea ejacularii contine din ce in ce mai multi spermatozoizi (cu cat se apropie momentul ejacularii), ce vor fi eliberati in interiorul vaginului, in timpul actului sexual

– concentrarea atentiei pe momentul ejacularii scade placerea actului sexual, caci necesita control si nu relaxarea necesara; anxietatea asociata (grija de a nu rata momentul ejacularii) poate duce la dificultati in mentinerea erectiei in timpul actului sexual (si in general, pe termen lung, in cazul barbatilor care utilizeaza constant acesta solutie)

e) utilizarea „metodei calendarului” pentru stabilirea perioadelor fertile sau infertile are un grad ridicat de risc de sarcina caci in practica sunt foarte greu de stabilit cu exactitate perioadele respective; cu atat mai dificil de stabilit in cazul femeilor care nu au un ciclu menstrual regulat
f) jocurile erotice, cu mana sau alte obiecte sau manevre (frecarea vaginului de penis sau invers), introducerea degetelor sau a altor obiecte ude cu lichidul eliminat de penis (descris anterior) in vagin poate produce o sarcina
g) s-a constatat ca spermatozoizii supravietuiesc in atmosfera uscata doar cateva ore iar in atmosfera umeda (mediu lichid) cateva zile
h) marea majoritate a prezervativelor nu mai contin spermicide (substante care omoara spermatozoizii) datorita riscului de alergii constatat; aceasta inseamna ca scurgerea spermei din interiorul prezervativului in vagin, intentionat sau neintentionat poate duce la sarcina
i) utilizarea nepotrivita a contraceptivelor: nerespectarea indicatiilor, gresirea dozelor, a zilelor etc.
j) utilizarea corecta a contraceptivelor dar utilizarea altor substante/medicamente care anuleaza efectul acestora: tratamente cu substante ce contin hormoni (gasite in unele suplimente alimentare, ca cele pentru cresterea sanilor de exemplu), sau consumul excesiv a unor alimente (legume, fructe sau seminte) ce contin hormoni (marar, soia, grepfruit), antibiotice, tratamente cosmetice cu substante ce contin hormoni etc.
i) dupa actul sexual protejat, chiar daca barbatul face igiena penisului (spalarea) si urineaza dupa ejaculare, pe traiect (cai urinare si nu numai) raman spermatozoizi. Aceasta inseamna ca, in cazul unui alt act sexual, fara protectie, exista riscul de sarcina, datorita spermatozoizilor ramasi.

Ciclul menstrual neregulat

Ciclul menstrual neregulat este destul de obisnuit in perioada (cateva luni pana la un an) de dupa aparitia menstruatiei (organismul are nevoie de o perioada de timp sa se regleze). In tara noastra fetele au prima menstruatie la varsta de 11-12 ani si ar trebui informate corespunzator despre acest fapt normal si natural din viata lor. Aparitia menstruatiei este dovada faptului ca organismul este pregatit fizic sa produca o sarcina. Din punct de vedere emotional si psihologic insa lucrurile stau foarte diferit in marea majoritate a cazurilor, fetele nefiind pregatite pentru o sarcina. Sarcinile la varste foarte fragede vor produce traume emotionale, psihologice si chiar fizice pentru toata viata. Sarcinile la aceasta varsta devin tot mai numeroase tocmai datorita nepregatirii si neinformarii tinerilor cu privire la viata sexuala.

Ciclul menstrual neregulat nu este tocmai un fenomen normal, el ascunzand adeseori probleme hormonale, infectii, inflamatii, boli etc. In cazul unui ciclu menstrual care nu se mai regleaza, dupa cel mult un an de la aparitia primei menstruatii ar trebui consultat un medic specialist.

Cum se stabileste existenta unei sarcini

Intarzierea menstruatiei cu mai mult de o saptamana-doua de la data potrivita indica (daca nu exista alte semne ale unei boli sau a altei cauze) existenta unei sarcini. Stabilirea cu exactitate a existentei unei sarcini se realizeaza cu ajutorul testelor de sarcina. Acestea functioneaza prin identificarea unei substante produsa de organismul femeii in timpul sarcinii. In cea mai mare proportie testele sunt exacte. Exista cazuri rare in care substanta in cauza nu este produsa de organism desi exista o sarcina si testul da un rezultat negativ fals. Pentru siguranta se recomanda realizarea a doua testari pentru sarcina la interval de minim doua saptamani si maxim patru saptamani intre ele.

Stabilirea cu exactitate a existentei unei sarcini se poate face si prin examenul ginecologic specific.

Contraceptia de urgenta – „pastila de a doua zi”

In cazul identificarii unui risc de sarcina provocat de ajungerea spermei in vagin accidental sau intentionat datorita: ejacularii directe, ruperii prezervativului etc. se poate utiliza contraceptia de urgenta, asa-numita „pastila de a doua zi” ce poarta acest nume tocmai pentru a sugera faptul ca masura nu are efect decat in primele 48 de ore de la evenimentul ce produce riscul de sarcina. In fapt pastila (este o singura pastila ce se utilizeaza in acest scop; inca o pastila nu aduce alte beneficii si nu scade riscul de sarcina, ba dimpotriva, va produce un dezechilibru hormonal grav in organism) contine o cantitate mare din diverse substante (hormoni) cu rol in impiedicarea dezvoltarii sarcinii.

Contraceptia de urgenta se poate utiliza doar ca exceptie, nu ca masura principala de contraceptie. Se recomanda utilizarea ei de maxim 2-3 ori intr-un an de zile, desi prospectele recomanda altceva. Utilizarea repetata si constanta produce dezechilibre hormonale grave, tocmai datorita faptului ca o astfel de pastila contine echivalentul a mai multe pastile contraceptive obisnuite.

In general, dupa utilizarea acestui tip de pastila, menstruatia apare in cateva zile, dar ciclul menstrual va fi dereglat, chiar pentru cateva luni consecutiv. Pot exista efecte secundare, dintre care cele mai importante sunt: stari de greata intensa, ameteli, slabiciune generala, dureri de cap etc. Prima menstruatie este in general mai consistenta si poate fi prelungita cu cateva zile. In principiu efectele secundare trec in cateva zile.